Aşa că acum pot să îmi conectez şi frigiderul la Internet. Deocamdată sunt online cu două laptopuri, un desktop şi PS3. Să te ţii acum distracţie.

La prima vedere “jucăria” este destul de ok. Are 4 porturi de LAN şi unul de WAN şi wireless-ul bineînţeles. Dar cel mai mult mi-a plăcut că pot face QoS de pe el. La asta chiar nu mă aşteptam. Pentru că trebuie să spun că nu prea am stat pe gânduri atunci când a trebuit să îmi aleg modelul. Pur şi simplu ştiam de “relaţia de dragoste” dintre Linksys şi Cisco şi de asta vroiam un router Linksys. Dar ca şi specificaţii chiar nu mi-am bătut capul prea tare. Ca să aflu acasă că mini-echipamentul proaspăt achiziţionat nu e chiar degeaba. Şi pe deasupra firmware-ul mai este şi Linux-based. Spectacol!

Însă acum a venit timpul să discutăm puţin şi despre rutare. Este o parte foarte importantă pentru că se referă la routere şi configuri ce folosesc IP-urile. Ce este IP routing-ul? Este procesul mutării pachetelor dintr-o reţea în altă reţea cu ajutorul routerelor. Şi bineînţeles că atunci când spun router, mă gândesc la unul Cisco.

Înainte să pornim propriu-zis la drum trebuie să înţelegem foarte bine diferenţa între routing protocol şi routed protocol. Primul dintre ele este folosit de către routere pentru a găsi în mod automat (dinamic) toate reţelele şi pentru a se asigura că toate routerele au aceeaşi tabelă de rutare. Mai simplu spus, routing protocol înseamnă determinarea căii sau a drumului unui pachet într-un internetwork. Exemple de protocoale de rutare: RIP, IGRP, EIGRP şi OSPF.

După ce toate routerele “au aflat” de toate reţelele, întră în scenă routed protocol, care este folosit pentru transmiterea datelor în reţea. Protocoalele routed sunt asignate unei interfeţe şi determină metoda de livrare a unui pachet. Exemple de routed protocols: IP şi IPX.

După ce ai creat un internetwork prin conectarea WAN-ului şi LAN-ului la un router, va trebui să configurezi adresele IP tuturor hosturilor astfel încât ele să fie capabile să comunice în acest internetwork. Termenul de routing sau rutarese referă la procesul prin care un pachet original dintr-un device şi trimis prin internetwork ajunge la un device din altă reţea. Routerele nu sunt interesate de hosturi ci doar de reţele (subneturi) şi calea înspre acele reţele. Adresa de reţea a hostului destinaţie este folosită pentru a duce un pachet către acea reţea iar mai apoi cu ajutorul MAC-ului (hardware address) hostului routerul poate să trimită pachetul la device-ul potrivit.

Dacă reţeaua ta nu are routere înseamnă că nu faci rutare. Routerele rutează traficul înspre orice reţea din internetworkul tău. Pentru a putea ruta pachetele, un router trebuie să cunoască cel puţin următoarele detalii:

- adresa destinaţie;
- routerele vecine de la care poate “învăţa” despre reţele care nu sunt legate direct la el;
- rute posibile către toate reţelele remote (adică alea care nu sunt conectate direct la el);
- cea mai bună rută către fiecare din reţelele remote;
- detalii despre cum să menţină şi să verifice informaţiile despre routing.

Routerul învaţă despre reţelele remote de la alte routere vecine sau de la un administrator. Apoi el construieşte o tabelă de rutare care conţine rutele înspre toate acele network-uri. Dacă o reţea este direct conectată la un router, acesta nu mai are nicio problemă în a o găsi. Ce ne facem însă cu una care nu este conectată direct? Păi se poate rezolva această problemă în două feluri: prin rute statice adăugate frumos cu degeţelele voastre sau prin rutarea dinamică (dynamic routing). Adică un protocol de pe un router comunică cu un protocol de acelaşi fel de pe routerele vecine. Astfel este un fel de ajutor între vecini, adică routerele se anunţă între ele despre toate reţelele cunoscute de către fiecare în parte. Dacă are loc o schimbare în reţea, protocolul dinamic de routing informează automat toată lumea (mă refer la rutere) despre evenimentul apărut. În schimb, dacă este folosită rutarea statică, un administrator este nevoit să opereze acea schimbare manual pe fiecare dintre routere. De obicei în reţelele mari este folosită o combinaţie între aceste două metode.

Va urma…

Trebuie să stabilim întâi nişte chestii care trebuie ştiute. Pentru ca o interfaţă Fast Ethernet a unui router să suporte ISL sau 802.1Q trebuie să fie “împărţită” în interfeţe logice, câte una pentru fiecare VLAN. Acestea mai sunt numite şi subinterfeţe.
Cum configurăm aceste subinterfeţe? Cam aşa:

router(config)#interface fastethernet 0/1.1
router(config-subinf)#encapsulation dot1q 1
router(config-subinf)#ip address 192.168.1.65 255.255.255.192
router(config-subinf)#interface fastethernet 0/1.10
router(config-subinf)#encpasulation dot1q 10
router(config-subinf)#ip address 192.168.1.129 255.255.255.224

Este important să înţelegeţi că fiecare VLAN este un subnet separat. Este adevărat că nu trebuie neapărat, dar e mai bine să vă configuraţi VLAN-urile ca nişte subneturi diferite.
Să revenim la exemplul nostru. Din cele descrise în figura de mai sus ne dăm seama că pentru VLAN 1 folosim sbunetul 192.168.1.64/26 iar pentru VLAN 10 folosim 192.168.1.128/27. Apoi ne uităm la switch şi observăm că porturile 2 şi 3 se află în VLAN 1 iar portul 4 în VLAN 10. Avem astfel următoarele adrese IP pentru hosturi:
- hostul A: 192.168.1.66, 255.255.255.192 cu default gateway 192.168.1.65
- hostul B: 192.168.1.67, 255.255.255.192 cu default gateway 192.168.1.65
- hostul C: 192.168.1.130, 255.255.255.224 cu default gateway 192.168.1.129

Hosturile puteau avea orice adresă din range dar am ales primele IP-uri de după cel al default gateway-ului. Acum cred că începeţi să realizaţi importanţa subnetingului. Eu v-am avertizat.
Să începem configurarea portului 1 din switch.

2950#config t
2950(config)#interface fa0/1
2950(config-if)#switchport mode trunk

Mai sus am configurat o interfaţă dintr-un switch CISCO 2950 care nu ştie decât 802.1Q, deci nu e nevoie să precizăm ce fel de encapsulare folosim. Dar să zicem că vrem să configurăm acelaşi port dar de data asta dintr-un switch 3550 care ştie şi ISL şi 802.1Q. Aici trebuie să specificăm şi ce fel de protocol de trunking folosim. Şi rezultă ceva de genul:

3550#config t
3550(config)# interface fa0/1
3550(config-if)#switchport mode trunk
3550(config-if)#switchport trunk encapsulation dot1q

Destul de simplu…nu? Ehh, nu e chiar aşa. Trebui să configuraţi voi cu mâna voastră aşa ceva şi de abia atunci puteţi să vă culcaţi liniştiţi. Aşa că porniţi switch-urile şi routerele şi la treabă.

Vă salut!

Vacanţa s-a terminat…telefoanele au început să sune din nou…deadline-urile bat la uşă..ce să mai, o frumuseţe de perioadă a anului.

După cum am promis înainte de concediu, voi reîncepe însemnările pe blog. Vă aştept cu drag să contribuiţi şi voi cu idei, cu întrebări, cu polemici, cu materiale interesante. Mai scriu încă o dată aici adresa de mail la care mă puteţi găsi: alex[at]alexbobica.com . Şi acum să revin la subiectul acestui articol. În ultimul material din categoria “Networking” am spus că va urma unul despre domenii de coliziune, broadcast şi segmentarea unui LAN. Aşadar să îi dăm drumul…

Când facem orice Ethernet LAN, folosim cel mai adesea switch-uri, routere şi chiar hub-uri(nu aş prea crede totuşi ). Termenii de domeniu de coliziune şi domeniu de broadcast semnifică două efecte importante ale procesului de segmentare ale unui LAN.

Un domeniu de coliziune este un set de interfeţe ale căror frame-uri se pot “ciocni”.

În figura de mai sus fiecare domeniu de coliziune este reprezentat cu linie punctată. Switch-ul din dreapta separă LAN-ul în domenii de coliziune diferite pentru fiecare port. La fel şi bridge-ul şi routerul separă LAN-ul în domenii de coliziune diferite. Singurul device care nu creează domenii de coliziune diferite este hub-ul din centrul imaginii. El doar repetă frame-urile pe toate porturile fără să se “gândească” la buffering sau la evitarea trimiterii unui frame pe un segment de LAN ocupat.

Domeniul de broadcast se referă la “locul” unde broadcast-urile pot fi forwardate. Un domeniu de broadcast reprezintă un set de echipamente care primesc un broadcast trimis de către un alt device. Broadcast-urile trimise de către un echipament într-un domeniu de broadcast nu sunt forwardate înspre device-urile aflate în alt domeniu de broadcast. Doar routerele pot opri boradcast-urile. Switch-urile floodează broadcast-urile şi multicast-urile pe toate porturile. Urmăriţi figura de mai jos şi veţi înţelege la ce mă refer.

De exemplu în “poză” avem două domenii de broadcast separate de către router. Routerul nu forwardează un broadcast trimis de către un PC din partea stângă în partea dreaptă.

Aşadar:

-un domeniu de coliziune este un grup de plăci de reţea pentru care un frame trimis de către un NIC(placă de reţea) se poate “ciocni” cu un alt frame trimis de altă placă de reţea în acelaşi domeniu de coliziune.

-un domeniu de broadcast este un set de NIC-uri pentru care un broadcast trimis de către o placă de reţea este primit de toate celelalte NIC-uri din acelaşi domeniu de broadcast.

Înainte de a construi un LAN gândiţi-vă foarte bine când stabiliţi numărul device-urilor din fiecare domeniu de coliziune şi fiecare domeniu de broadcast. Pentru un singur domeniu de coliziune, echipamentele împart banda totală valabilă şi în acelaşi timp device-urile pot folosi într-un mod nefericit banda valabilă datorită efectelor coliziunilor, mai ales în condiţii de utilizare foarte mare.

Stop. Cam atât despre segmentarea unui LAN. În materialul următor “relating to networking” urmează să vorbim despre VLAN-uri (Virtual LANs). Până atunci…vă salut cu respect!