Stolojan, ne-Stolojan, Boc, ne-Boc…pe mine nu mă interesează. Dacă acum 19 ani nişte oameni nu aveau curajul să îşi urle în stradă disperarea, porcuşorii de astăzi nu aveau pe ce să se bată. Nici nu ştiu de ce i-am menţionat aici pe sus-numiţi. Poate doar pentru a crea o antiteză între începutul de pe 16 Decembrie 1989 din Timişoara şi ce se întâmplă în aceeaşi perioadă în 2008. Puritate,curaj, onoare versus lăcomie, minciună, falsitate.

Un moment de reculegere online. Măcar atât. Pentru 10 secunde să nu mai “zboare” niciun bit, niciun mesaj pe messenger, nimic pe Twitter…

Respect etern pentru eroii din 1989!

Ori sunt eu neinspirat sau bleg în căutările mele, ori chiar nu există niciun loc în Timişoara de unde să pot cumpăra un tricolor. Şi chiar vreau să întâmpin cum se cuvine Ziua Naţională a României.

Cu sarmalele şi fasolea cu ciolan însă, o să fie cam greu la talentul de bucătar pe care îl posed. Dar poate introduc băieţii de la McDonald’s vreun meniu McFasole sau McSarma. Mai ştii?

LE

Deşi ăsta este un post programat (graţie lui Arhi şi Costin am aflat şi eu ce este ăla ) RSS readerul meu mă obligă să revin şi să specific că şi Zoso se confruntă cu aceeaşi problemă, adică aia cu steagul.

Despre cine vorbim aici? Păi despre Tanti Geta…tanti aia care a transformat spaţiul din faţa blocului în care locuieşti în grădină zoologică.

Toate mâţele, câinii, porumbeii, tot ce nu e de factură omenească în cartierul în care îţi duci veacul sunt hrănite şi îngrijite de către tanti Geta. O vezi dimineaţa la ora 6 cum iasă tiptil-tiptil din scară cu o găleată cu apă într-o mână, iar în cealată cu un săculeţ cu mâncare, sau altă găleată după caz. În capotul ei ornat cu flori, la modă prin anii ’80, toarnă cu eleganţă găleata cu apă în groapa ei…pentru că da, are groapa ei unde pune apă pentru păsăretul din cartier. Mă uitam astă vară cu uimire cum păzea cu străşnicie această despicătură în asfalt ca nu cumva muncitorii ce lucrau la reasfaltarea parcării din faţa blocului să îi “fure” groapa. Şi nu i-au furat-o…

Şi bineînţeles pe lângă “orătăniile” din faţa blocului, mai are şi vreo 8-9 pisici luate în spaţiul locativ. Este o adevărată plăcere slalomul zilnic pe care îl fac  printre pisicile grase (care de altfel sunt nişte animale drăguţe) până la etajul 4. Şi să nu uit de mirosul “superb” de lapte fiert care înmiresmează toată scara timp de minim o juma’ de oră pe zi.

Îmi plac pisicile şi câinii, dar pe tanti Geta o urăsc. Doamna nu ştie că tot ce este mult strică.

Mai trebuie să creionez un profil al tuturor doamnelor Geta din România? Fără soţ, fără copii, mare amatoare de telenovele, grijulie cu “permanentul” lor pe care şi-l repară cu ocazia fiecărei sărbători din an şi da…toate îl iubesc pe DD alias Dan Diaconescu.  Nu puţine au fost nopţile când urcînd înspre apartamentul meu primitor , trecînd pe lângă uşa “acuzatei”, auzeam răzbătînd prin uşă vocea semi-vie a moderatorului recordman la timpul de transmisie live.

Sunt sigur că majoritatea dintre voi aţi avut sau aveţi “plăcerea” de a locui în apropierea unei tanti Geta.

Eu am văzut ceva concetăţeni de ai noştri care aduc aşa puţin a orci “utilaţi” cu lanţuri de aur de 15 kile la gât…dar dă-o dracului de treabă, de ce nu am putut să fim noi în locul  englezilor sau italienilor care din nou au avut mai mult noroc şi au primit localizări mult mai îngăduitoare cum ar fi The Shire sau Gondor.

Protestez public şi mă declar jignit de această ipoteză, cum că stră-stră-stră-tinde la n-bunicii mei s-ar trage din neamul orcilor, sau mai ştiu eu din ce drac de neam de ăsta înfiorător.

Cred că sunt cele mai dezolante imagini din ultimul timp pe care am avut ocazia să le văad la TV…de ce? Pentru că mi-am dat seama că nu s-a schimbat nimic…am rămas la fel de neinteresaţi, mi-se-rupişti şi I-don’t-give-a-shit cetăţeni ai comunităţii europene din care ne lăudăm cu atât patos că facem parte.

În altă ordine de idei când mă uit cum în Portugalia guvernul acelei ţări facilitează cumpărarea a 500 000 de calculatoare pentru şcoli (sursa: Reuters), iar la noi în Românica sunt copii pe la ţară care nu au auzit de computer, Internet, îmi dau seama că trăim într-o ţară tristă condusă de nişte oameni limitaţi şi obtuzi.