Acum câteva zile mă uitam peste o serie de fotografii care prezintă vărsarea de sânge prin care trece Republica Deomocrată Socialistă Sri Lanka începând cu anul 1983. Cam de atunci începând se desfăşoară această nebunie, la propriu. Actorii principali ai conflictului au fost de-alungul timpului Guvernul şi Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE). Cei din urmă luptă pentru formarea unui stat independent, în nord-estul insulei ,cu numele de Tamil Eelam. Şi de aici a pornit toată drama prin care trece acest popor.

Dar nu despre acest conflict vroiam să vă vorbesc, căci despre el puteţi găsi destule informaţii pe Internet, ci despre jurnalism, despre această meserie curajoasă şi atât de curată prin definiţie. Prin scurta introducere de mai sus vroiam să aduc ca şi exemplu un jurnalist care a oferit totul pe altarul adevărului: Lasantha Wickrematunga. Acest ziarist şi-a dat viaţa în schimbul unei verticalităţi şi unor principii. Puteţi citi aici un editorial al gazetarului, acesta anticipând momentul asasinării sale cu câteva zile înainte. De-a dreptul cutremurător.

Impresionantă povestea curajului acestui om care a ştiut să îşi respecte cititorii şi în acelaşi timp pe concetăţenii săi, până în ultimul minut al vieţii lui. Şi acum vine întrebarea: avem noi jurnalişti de genul celui mai de sus în România?

Din punctul meu de vedere, nu cred să existe măcar unul capabil de a-şi oferi viaţa în schimbul informării corecte şi obiective a românilor. De ce zic asta? Pentru că, zilele astea, uitându-mă la televizor şi citind presa într-o măsură mult mai mare decât o fac în mod normal am văzut trend-ul în care se încadrează “presarii” noştri.

Dacă ştirea vis-a-vis de arestarea unui anume Tolea a ajuns subiect de buletin de ştiri sau editorial, este grav de tot. Dacă unul câte unul, unii dintre ziariştii reprezentanţi pentru această breaslă, trec pragul partidelor politice, şi în loc să scrie în continuare editoriale la gazetă, aleg să scrie discursurile mincinoase şi aiuritoare ale unor preşedinţi de filiale, scuzată-mi fie expresia dar ne cam ducem dracului.

Poate sunt prea aspru şi poate că nu am de unde să ştiu dacă ziaristul de Vaslui, de exemplu, în cazul unei situaţii de a fi sau a nu fi, ar alege “a fi-ul” în locul “a nu fi-ului”. Dar sărăcia morală în care ne scăldăm cu bună ştiinţă de câţiva ani încoace nu-mi prea dă dreptul la a spera la o bună informare în viitor.

Şi până la urmă, avem noi dreptul să le cerem aşa ceva lor, jurnaliştilor? Sacrificiul suprem în schimbul informării noastre corecte?

Ce presă mizerabilă avem. Este incredibil. Stau şi mă minunez de câteva zile încoace cum toate televiziunile ţării, toate publicaţiile online cât şi cele tipărite relatează despre un eveniment nefericit, despre o dramă. Nu o să intru în detalii pentru că nu vreau să fiu şi eu tot ca ei. Sunt penibili.

Ca nişte şacali care au simţit gustul sângelui s-au aruncat asupra acestui “caz”. Dacă până mai acum câteva zile vorbeau şi scriau despre cearta dintre o dobitoacă şi altă dobitoacă, cum s-a aflat de drama întâmplată la unguri , băieţii şi-au trimis repede corespondenţii spre target zone, au dat drumul la muzica de fond plângăcioasă şi au început să muşte din toţi cei apropiaţi tânărului ucis prin interviuri care mai de care mai slinoase şi băgăcioase.

Au o atitudine pur şi simplu scârboasă. Cred că ne iau pe toţi de proşti. 80% din timpul lor de emisie şi-l umplu cu ştiri şi emisiuni cu şi despre fotbalişti, Becali, prostituate, scandaluri, reality show-uri închipuite. La un moment dat se întâmplă ceva…ceva cu un potenţial lipici la publicul românesc ahtiat după scenarii televenolistice. Cu “puţin” ajutor, pot transforma acel ceva într-un eveniment mediatic de toată jena din care ei să îşi tragă audienţă şi rating pentru un an întreg. În mod normal comemorarea unui sportiv şi dedicarea unui spaţiu de emisie în cinstea acestuia ar trebui aplaudat. Dar ce te faci când oamenii noştri de presă nu dau doi bani pe sportivii respectivi cât timp sunt în viaţă? Sau când singurul sportiv mediatizat la noi este fotbalistul Mutu sau Rădoi? De ce nu am văzut un singur material despre OMUL acela cât timp era în viaţă şi sănătos? Oare pentru că “filmarea vie” nu ar fi adus puncte de rating? Oare aşa de rău ne-au tâmpit ăştia cu televizorul de au ajuns să ne intereseze doar crimele, urletele în direct şi păruielile între gagici de la Capatos din emisiune?

Uitaţi şi voi cam ce au ales românii între cel mai premiat film românesc şi nişte chestii cu împuşcături şi pumni.

Suntem cam varză.

Sursă fotografie: www.wikipedia.org

“Bărbat violat ziua în amiaza mare!” şi “Urmează: Crima din Gorj cu autor necunoscut”.

Dacă vine unul de pe alte meleaguri şi vrea să ia contact cu România “necoafată” pune-l să se uite pe OTV.

Sunt curios cum face rost Diaconescu de invitaţii pe care îi are seară de seară. Are oameni specializaţi care în fiecare zi consultă necrologul în ziar? Are oameni prin poliţie care îi trimit prin SMS orice crimă sau viol care are loc pe teritoriul României?

Nu am nimic cu presa tradiţională sau cu oamenii care lucrează în acest domeniu, nu mă pricep la ce fac ei zi de zi şi nu este vorba de nicio “gâlceavă” între jurnalişti şi “internauţi”. Pur şi simplu ceea ce voi debita mai jos este o părere personală, subiectivă despre jurnaliştii din ziua de azi, nu toţi dar majoritatea.

Am observat cum presa îşi pierde din consistenţă şi bun simţ. Tot răsfoind ziarele zilnic dau peste tot felul de articole care îşi schimbă direcţia “tirului” în funcţie de ce se întâmplă în perioada în care apar.

Ce vreau să spun? Păi hai să luăm ca exemplu “mărirea lefei” profilor cu 50 %. Înainte să se voteze această lege sau nu ştiu cum să îi spun, pe toate canalele tv, prin toata ziarele, toţi îi compătimeau pe dascăli…”săracii de ei că nu au pantofi, haine; că guvernanţii îşi bat joc de ei; profesori ce lucrează pe vreun munte, izolat de tot ce înseamnă lume – daţi ca exemplu de sacrificiu pentru meseria pe care şi-au ales-o”. Adică îi victimizau. Buuuuuun. Se votează legea…Hop! Şi prima schimbare de macaz. “Criza financiară! Haos absolut! Alţii trăeisc mai rău ca profesorii! Profesorii iau şpagă! Învăţătorii dau meditaţii şi nu declară banii câştigaţi!” Premierul respinge mărirea….băieţii cu pixul şi microfonul revin din nou la primul punct, victimizarea. Adică un fel de “încaieră-i drace” că noi din scandal şi “sânge” facem bani.

Acum “au avut noroc” cu drama de la Petrila. Toate posturile, ediţiile online gem de ştiri şi materiale despre viaţa grea şi întunericul în care trăiesc acei oameni. Dacă minerii ies în stradă şi încep să îşi ceară dreptul la o viaţă mai bună pun pariu că….Pac! “Vin minerii! Părăsiţi Bucureştiul! Ardeţi fântânile şi câmpiile pentru că brutele se întorc!” Scandal, ură…promovate la greu de “deontologii” cu acreditare.

În sport la fel, aceeaşi situaţie. “Lăcătuş îngroapă Steaua! 90 % dintre fani au hotărât: Lăcătuş OUT!”. Becaliotul îl dă afară sau Lăcă pleacă (cine ştie cum s-a întâmplat :- ) ) . Imediat urmează schimbarea direcţiei. “Becali l-a dat afară! Simbolul Stelei terfelit! Lăcătuş a plâns! Fiara îngenuncheată!”

Băi frate hotărâţi-vă şi voi în ce barcă staţi. Parcă aţi fi nişte curve de alea penale care scriu în funcţie de cum adie vântul. Fiţi constanţi în atitudinea pe care vi-o faceţi publică o dată cu ieşirea ziarului pe tarabe. Nu mai căutaţi zi de zi topoare înfipte în cap, scandaluri şi “contexte” din care voi să extrageţi doar inepţiile care vă vând creaţiile. Nu mai învrăjbiţi oamenii între ei, zonele geografice sau oamenii cu educaţie mai puţină sau mai multă.

Perverşilor!

LE
Sunt şi jurnalişti pe care îi stimez foarte mult şi le “rumeg” scriitura ca pe un tiramisu într-o zi de vară. Pentru ei îmi cer scuze pentru ce am scris mai sus.

Agenţia oficială de ştiri a Chinei, Xinhua, a făcut gafa de mai sus pe site-ul său. Articolul a rămas acolo o perioadă bună de timp ieri. Răspunsul lor ? “Technical error”

Mai jos un pasaj din dialogul imaginar ce s-a purtat între astronauţi:

“After this order, signal lights all were switched on, various data show up on rows of screens, hundreds of technicians staring at the screens, without missing any slightest changes …

‘One minute to go!’

‘Changjiang No.1 found the target!’…

“The firm voice of the controller broke the silence of the whole ship. Now, the target is captured 12 seconds ahead of the predicted time …

‘The air pressure in the cabin is normal!’

“Ten minutes later, the ship disappears below the horizon. Warm clapping and excited cheering breaks the night sky, echoing across the silent Pacific Ocean.”

Incredibil!

sursa: Yahoo News