…stropi de ploaie se preling pe geam.

Ora 5 dimineaţă şi somnul nu apare. Mii de gânduri şi sentimente îl năpădesc. Trecuseră mai bine de 12 ore de la aflarea veştii şi totuşi el încă nu îşi revenea.

Era greu pentru el ca să accepte realitatea…realitatea ei. Două cuvinte au fost de ajuns ca el să îşi dea seama că a pierdut totul, că a fost un laş.

Îi revenea în minte acea noapte blestemată în care el a renunţat la a mai lupta pentru ea. Ultimul sărut, ultima mângâiere, ultimul clipit, ultimul “scumpo”. De ce a trebuit să fie aşa de fricos? De ce nu şi-a dat seama că încă mai putea lupta?

“Vreau să o văd fericită!” doar atât îşi zicea în gând în timp ce îi ştergea lacrimile care apăruseră în ochii ei. O iubea mai mult ca orice pe lumea asta, dar ştia că sentimentul nu este reciproc. Nu avea rost să o chinuie în continuare.

Acum după ce anii au trecut, după ce şi-a pierdut şi ultima speranţă că ar mai putea fi cu ea, trebuie să o ia de la capăt.
Îi era foarte greu ştiind că nu va mai putea vedea niciodată zâmbetul din ochii ei negri.

Ştie că a greşit, că a fost un laş atunci când a renunţat a mai lupta pentru ea.

Sfatul meu pentru voi este să luptaţi până la epuizare pentru iubirea voastră, să nu o lăsaţi niciodată să se stingă, pentru că altfel vă veţi stinge şi voi. Tot ce va urma va fi în van…bani, funcţii, maşini etc.

Nu fiţi laşi!