Deşi nu am mai scris de foarte mult timp pe aces site, încălcându-mi promisiunea făcută acum ceva timp, am decis să revin cu un material despre campania “Let’s Do It Romania!”.

De fapt nu este chiar un material, ci mai degrabă un anunţ, o încercare de a face cunoscut acest proiect despre care nu ştiam că va avea loc şi în România. Mulţumiri Sandrei care nu m-a lăsat să fiu indiferent.

Prea multe nu sunt de spus…decât că acum este momentul să nu mai fim indiferenţi, acum putem să contribuim la ceva cu adevărat important: curăţarea României de gunoi. Dacă alţii au putut, noi de ce nu am putea? Nu  are rost să povestesc şi eu încă o dată despre ce este vorba, pentru că mai mult ca sigur marea majoritate dintre voi aţi auzit despre povestea de succes din Slovenia.

Pentru mai multe detalii vizitaţi pagina oficială a proiectului http://www.letsdoitromania.ro .

Când eram un căţeluş te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele şi te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, îmi arătai degetul arătător şi îmi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai şi mă mângâiai pe burtică. Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reuşit. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat, şi cu boticul lipit de tine, îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Erau clipe în care credeam că viaţa e perfectă. Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu maşina, ne opream să mâncăm împreună o îngheţată (eu doar cornetul pentru că “îngheţata era rea pentru căţeluşi”, îmi spuneai). Mergeam împreună chiar şi la mare…Cât moţăiam eu la soare în timp ce te aşteptam să te întorci acasă la sfârşitul zilei!

Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă şi în afara casei pentru că îţi căutai un partener uman. Te aşteptam cu răbdare şi te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile şi ţopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Şi m-am bucurat când te-ai îndrăgostit. Ea, acum soţia ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), şi totuşi eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecţiunea şi supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiţi. Curând au apărut “puiuţii umani” şi eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioşia lor, mirosul şi culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc aşa cum îi îngrijeaţi voi… Doar că voi eraţi îngrijoraţi că aş putea să îi rănesc. Şi îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca de câini. Numai eu ştiu cât îi iubeam! Şi am devenit un “prizonier al iubirii”.

După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agăţau de blana mea şi mă trăgeau, îmi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile şi îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, şi le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în ce mai rare. I-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam preocupările şi visele secrete. Aşteptam răbdător la fereastră să aud maşina ta când te întorceai de pe stradă. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai mândru despre mine. Au trecut câţiva ani şi apoi le răspuneai doar “da” şi schimbai repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.

Acum ţi-e greu să-mi faci capricii şi te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreţinerea mea.

Ţi s-a oferit şansa să te muţi cu serviciul în alt oraş. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că aşa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns…la adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare. Ai completat documentele şi ai spus: “Ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri şi te-au privit cu tristeţe. Ştiau destinul ce-l aşteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit să îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecţia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viaţă. Tu m-ai mângâiat uşor pe cap evitându-mi privirea, şi ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda şi lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una…

După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu ştiai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum a putut…?”
Altfel, erau foarte drăguţi cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cuşca mea, mă uitam sperând că eşti tu, că te-ai răzgândit, şi că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă îngrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguţi care atrăgeau toată atenţia, m-am retras într-un colţ şi am aşteptat… La sfârşitul zilei am auzit paşii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârşitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniştită. M-a ridicat pe masă şi în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse: “Nu-ţi fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârşit zilele. Aşa cum era normal pentru mine, am simţit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredinţată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Ştiam acest lucru la fel cum ştiam atunci când fiind un căţeluş îţi cunoşteam toate stările tale.

Mi-a pus cu grija un garou pe laba din faţă. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simţit înţepătura şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am şoptit:
“Cum ai putut…?”

Probabil pentru că înţelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei şi că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină şi iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viaţă pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”…

Nu îi era dresat ei, ci ţie… Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. Şi la tine mă voi gândi şi te voi aştepta mereu. Fie ca toţi cei dragi ţie să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ţi-am fost eu.

Nu te voi uita niciodată…

Nota autorului

Dacă “Cum ai putut?” ţi-a adus lacrimi în ochi pe măsură ce ai citit-o, aşa cum mi-a adus şi mie pe măsură ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor în fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.
Vă rog să-l folosiţi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale şi în cabinetele medicale veterinare.
Spuneţi oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă şi pe viaţă, că animalele merită toată dragostea şi atenţia noastră. Dacă nu îl poţi îngriji, este de datoria ta să îi găseşti altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteţi găsi sfaturi bune în acest sens. Orice fiinţă vie este preţioasă. Te rog, fă ceva pentru a opri sacrificiile Şi sprijină campaniile impotriva abandonului fiinţelor necuvântătoare.
Mulţumesc.

Jim Willis

Mult timp a mai trecut de când nu am mai vorbit despre networking. De fapt a trecut mult timp de când nu am mai contribuit cu nimic pe acest blog. Îmi cer mii de scuze şi încerc să nu se mai întâmple. Ultimul material din categoria mai sus menţionată este despre protocolul de rutare EIGRP. Voi continua cu discuţia exact de unde am rămas.

Înainte să trecem mai departe, este necesar să explicăm unii termeni, cum ar fi:

- distanţa fezabilă (feasible distance): este cea mai bună metrică către o reţea remote. Este ruta pe care o veţi găsi şi în tabela de rutare deoarece este considerată ca fiind “cea mai tare”.Metrica distanţei fezabile este metrica raportată de către un router vecin (distanţă raportată) plus metrica până la “vecinul” respectiv.
- distanţa raportată (reported distance): am spus mai sus ce este această distanţă.
- topology table: conţine toate destinaţiile “lăudate” de către routerele vecine plus lista vecinilor care au făcut asta. Pentru fiecare router vecin, metrica căreia i se face reclamă este chiar ruta folosită de către el.
- succesor fezabil (feasible successor): o destinaţie este mutată din topology table către tabela de rutare atunci când există un succesor fezabil. Acesta este o rută a cărei distanţă raportată este mai mică decât distanţa fezabilă şi este considerată ruta de backup. Protocolul EIGRP ţine minte până la 6 astfel de succesori fezabili.

Astfel, folosind distanţa fezabilă şi având succesori fezabili în topology table ca şi legături de backup, reţeaua noastră se adaptează din mers noilor condiţii.

RTP – Reliable Transport Protocol

EIGRP-ul foloseşte un protocol proprietar CISCO, numit şi RTP, pentru administrarea comunicării de mesaje între routerele ce “vorbesc” EIGRP. Şi după cum bine observăm din numele lui, principala lui grijă este fiabilitatea. CISCO a creat un mecanism care foloseşte atât multicast-uri cât şi unicast-uri, astfel încât schimbările să fie anunţate şi implementate foarte rapid. Atunci când EIGRP-ul trimite trafic multicast, foloseşte adresa de Clasă D 224.0.0.10. După cum spuneam şi mai sus, fiecare router EIGRP îşi cunoaşte vecinii, şi pentru fiecare multicast trimis, păstrează o listă cu routerele care i-au răspuns. Dacă nu primeşte niciun semn de la “inculpaţi”, încearcă şi cu unicast. Dacă nici aşa nu primeşte niciun semn de viaţă nici chiar după 16 astfel de încercări, nodul respectiv este declarat “decedat”. Acestui proces i se mai spune şi reliable multicast.

Diffusing Update Algorithm (DUAL)

Protocolul de rutare EIGRP foloseşte DUAL pentru selectarea celei mai bune rute către o destinaţie. Algoritmul mai permite:

- determinarea unei rute de backup, în caz că aceasta există.
- oferirea de suport pentru VLSMs (Variable-Length Subnet Masks).
- căutarea de de rute alternative dacă o rută nu poate fi găsită.
- recuperea rutelor pierdute.

Acest algoritm face ca EIGRP-ul să fie unul dinte protocoalele de rutare care oferă cel mai bun “timp de recuperare” al unei reţele după ce în aceasta apar schimbări. Secretul acestui protocol constă în două lucruri: routerele care folosesc EIGRP păstrază o copie a rutelor vecinilor, copie pe care o folosesc la calculul rutelor optime. Dacă îşi pierd aceste rute, sau rutele nu mai sunt accesibile, pur si simplu examinează topology table pentru rute înlocuitoare. Şi dacă nici aşa nu merge, pur şi simplu încep să întrebe prin vecini. Deşi sună amuzant chiar asta fac. Nu le este ruşine să ceară ajutorul.

Atât deocamdată. Continuăm data viitoare. Vă salut!

Acum 10 luni viaţa mea a luat o întorsătură la care nu mă aşteptam niciodată. Prima decizie si cea mai importantă, şi despre care am mai vorbit aici, a fost cu scăpatul de fumat. Şi o să repet asta la nesfârşit până o să vă intre la toţi bine în cap, chit că o să mă înjuraţi: RENUNŢAŢI LA FUMAT! Dar nu despre tutun vreau să scriu acum.

Imediat după ce am luat decizia de mai sus, a urmat alta la fel de importantă pentru mine, şi anume aceea de a mă reapuca de sport. Nu râdeţi. Înainte să devin “calculatorist” eram un om foarte activ. Fusesem avertizat de către mulţi “binevoitori” că o să mă fac cât un porc din cauză că am renunţat la ţigări. În fine. Situaţia acum 10 luni se prezenta in următorul fel.

La înălţimea mea de 1,70 cântăream aproximativ 85-86 kg…cu alte cuvinte eram un fel de “gogoşel” , chestie la care se pricep foarte bine marea majoritate a compatrioţilor mei, IT-ştii. Micul dejun nu exista pentru mine, iar dacă totuşi mă încumetam să mănânc ceva, ori alegeam ciocolata, ori produse de patiserie…ştiţi voi la ce mă refer. Imediat după mic dejunul copios urma fără excepţie Coca Cola, băutura fără de care viaţa mea nu avea sens. La prânz mâncam întotdeauna neapărat cartofi prăjiţi plus ceva pe lângă, cu multă pâine şi bineînţeles Cola, sau orice acidulat si plin de zahăr. După lucru, ajungeam acasă şi băgam somn de voie. Trezirea pe la 20 seara. Câteva ore pierdute bineînţeles la calculator. La ora 22-23 făceam comanda la pizza sau dădeam o tură la McDonald’s după mâncare. Normal că pentru a avea o cină superbă, desertul nu putea să lipsească…so, băgam şi ceva dulce înainte de culcare.

Hmm…cam asta era reţeta zilnică pe care o urmam acum 10 luni. Cu alte cuvinte, “mi se rupea tastatura” de sănătatea mea. Acum să vă povestesc un pic despre schimbări.

După 10 luni, am aceeaşi înălţime (normal zic eu ) dar cântăresc aproximativ 65-67 kg. De unde această schimbare? Este simplu. Principalul vinovat este “sportul”, 4 zile pe săptămână câte 1h 30 – 2h. Antrenament cu greutăţi şi la sfârşit 20 de minute alergat pe bandă. De 10 luni de zile respect cu sfinţenie acest program. De fapt a devenit chiar un hobby pentru mine acum. Bineînţeles pe lângă sport am umblat un pic şi la alte “amănunte” din viaţa mea. Am început să mânânc dimineaţa. Şi nu bullshit-urile despre care v-am povestit mai sus, ci mâncare adevărată. Al doilea pas a fost să renunţ la pâine şi la Cola. Adios. Al treilea pas a fost să renunţ la pizza şi fast food la miez de noapte. Am început să mănânc fructe. Înainte mâncam câte un măr o dată la o lună. Deh…aveam iubirea mea Coca Cola lângă mine. Nu aveam nevoie de fructe sau alte bazaconii sănătoase. Dădeam pe gât lichidul negru, aprindeam luleau şi mă azvârleam în pat. Aşa da trai!

Problema era că începusem deja să gâfâi ca un moş atunci când urcam scările, aveam în permanenţă o stare de oboseală cronică în corpul meu şi nu aveam chef de nimic niciodată. Dacă atunci când m-am apucat de sală nu eram în stare să alerg decât un minut, acum alerg o jumătate de oră fără oprire cu zâmbetul pe buze. Altă viaţă…credeţi-mă! Corpul meu s-a schimbat mult de tot. Nici mie nu imi vine să cred. Viaţa mea s-a schimbat total. Am mai multă încredere în mine, mai multă energie, la lucru merge totul la superlativ.

Şi vreau să împart acest “secret” cu voi, cei care poate faceţi aceleaşi greşeli pe care şi eu le-am făcut. Nu vă trebuie decât curaj, sport şi multă perseverenţă şi voinţă.

Doreşte careva dintre voi să cumpere un televizor? Îl dau ieftin pe al meu. De ce? Pentru că o dată la 4 ani vine luna aia de campanie electorala pentru cei care sunt animaţi numai de gânduri bune şi vor să conducă destinele acestei ţări către zări mai albastre.

Această “lună” a început de câteva zile şi eu unul nu am chef să îi văd din nou la TV pe toţi maimuţoii aştia pe care noi îi numim politicieni. Nu mă interesează că este vorba de Băsescu, Geoană, Becali, Oprescu sau Crin Antonescu…pur şi simplu nu am chef să le văd mutrele perfide zilnic. Nu am chef să fiu minţit din nou şi nici nu vreau să le dau 30 minute din timpul meu ca să merg la vot.

Este acea perioadă când se perindă pe micul ecran tot felul de formatori de opinie care bineînţeles sunt “independenţi politic” (yeah, right!) care analizează şi răs-analizează promisiunile mincinoşilor noştri viitori conducători de ţară. Murdăria, minciuna, interesele financiare ies în aceste zile la iveală mai abitir ca melcii după ploaie. Canalele media, tradiţionale sau nu, se împart în tabere. Desfăşurarea de forţe este impresionantă pentru nişte oameni simpli ca noi.

Actorii acestei piese de prost gust se întrec în a plânge cu lacrimi de crocodil, în a se preface că au aceleaşi greutăţi ca şi noi, aceleaşi rate la bancă. Pentru o lună zile ei vor fi ca şi noi…nişte oameni normali, cu sentimente dintre cele mai umane, care plâng, râd şi respectă legea.

Depinde de voi dacă îi credeţi. Depinde de noi dacă alegem să plătim biletul încă o dată pentru această proastă reprezentaţie de teatru. Care este preţul? Ieftin dom’le: doar un vot. Îl plătim sau alegem să aruncăm în ei cu roşii stricate?

…stropi de ploaie se preling pe geam.

Ora 5 dimineaţă şi somnul nu apare. Mii de gânduri şi sentimente îl năpădesc. Trecuseră mai bine de 12 ore de la aflarea veştii şi totuşi el încă nu îşi revenea.

Era greu pentru el ca să accepte realitatea…realitatea ei. Două cuvinte au fost de ajuns ca el să îşi dea seama că a pierdut totul, că a fost un laş.

Îi revenea în minte acea noapte blestemată în care el a renunţat la a mai lupta pentru ea. Ultimul sărut, ultima mângâiere, ultimul clipit, ultimul “scumpo”. De ce a trebuit să fie aşa de fricos? De ce nu şi-a dat seama că încă mai putea lupta?

“Vreau să o văd fericită!” doar atât îşi zicea în gând în timp ce îi ştergea lacrimile care apăruseră în ochii ei. O iubea mai mult ca orice pe lumea asta, dar ştia că sentimentul nu este reciproc. Nu avea rost să o chinuie în continuare.

Acum după ce anii au trecut, după ce şi-a pierdut şi ultima speranţă că ar mai putea fi cu ea, trebuie să o ia de la capăt.
Îi era foarte greu ştiind că nu va mai putea vedea niciodată zâmbetul din ochii ei negri.

Ştie că a greşit, că a fost un laş atunci când a renunţat a mai lupta pentru ea.

Sfatul meu pentru voi este să luptaţi până la epuizare pentru iubirea voastră, să nu o lăsaţi niciodată să se stingă, pentru că altfel vă veţi stinge şi voi. Tot ce va urma va fi în van…bani, funcţii, maşini etc.

Nu fiţi laşi!

…revenim la vi.

Am rămas la “mişcările” printr-un fişier. Am mai avea următoarele posibilităţi:

-”0″: poziţionează cursorul la începutul liniei.
-”$”: poziţionează cursorul la sfârşitul unei linii.
-”w”: duce cursorul la următorul cuvânt.
-”b”: te intorci cu un cuvânt îm spate.
-”Ctrl+F”: “scrolezi” înainte un ecran întreg.
-”Ctrl+B”: exact ca mai sus, numai că în sens invers.
-”G”: sari direct la ultima linie din fişier.
-”:x”: Dacă pui în loc de x un număr, vei ajunge direct la linia x din fişierul respectiv.

Ajunge cu “plimbăreala” prin fişiere. Cum căutăm exact ceea ce ne trebuie într-un fişier? Simplu. Apăsăm de două ori tasta “Esc”, astfel încât să ne aflăm în command mode, iar după tasta “/” şi bineînţeles şirul de caractere pe care îl căutăm.

După ce am modificat şi/sau citit fişierul respectiv, avem opţiunile de a salva sau a ieşi din fişier fără să păstrăm ceea ce am modificat. Dacă vrem să lăsăm neatins file-ul, ne poziţionăm în command mode şi tastăm “:q!”. Dacă vrem să salvăm după care să părăsim vi-ul, tastăm “:wq” sau “ZZ”, “:x”.

Toate comenzile descrise mai sus sunt comenzi ce pot fi introduse doar în command mode şi care nu editează sau alterează fişierul respectiv. Pentru a putea edita trebuie să ne aflăm în insert mode. Cum ajungem acolo? Aşa:

“i”: introduci text înainte de poziţia cursorului.
“I”: introduci text la începutul liniei curente.
“a”: introduci text după poziţia cursorului.
“A”: introduci text la sfârşitul liniei curente.
“o”: creezi o nouă linie pentru text sub cursor.
“O”: creezi o nouă linie pentru text deasupra cursorului.

Acum că am învăţat cum să adăugăm, este necesar să învăţăm să şi ştergem:

-”x”: şterge caracterul care se află sub cursor.
-”X”: şterge caracterul care se află înaintea cursorului.
-”dw”: “curăţă” totul începând de la locaţia curentă a cursorului până la următorul cuvânt.
-”D”: şterge de la poziţia cursorului până la sfârşitul liniei curente.
-”dd”: şterge linia pe care se află cursorul.

Tot la capitolul “editare” ar trebui să introducem şi comenzile de schimbare a caracterelor sau şirurilor de caractere (cuvintelor):

-”cc”: şterge conţinutul unei linii, lăsând ceea ce tipăreşti în loc.
-”cw”: schimbă cuvântul pe care se află cursorul poziţionat, începând cu poziţia cursorului până la sfârşitul cuvântului. Dacă doreşti schimbarea întregului cuvânt trebuie să poziţionezi cursorul pe primul caracter al cuvântului.
-”r”: înlocuieşte caracterul de sub cursor.
-”R”: înlocuieşte mai multe caractere începând cu cel care se află sub cursor. Ca să opreşti “rescrierea” apasă “Esc”.

Cam atât în mare parte despre editorul vi. Restul chestiilor mai “complicate” vi le las să le descoperiţi de unii singuri prin exerciţiu şi multă trudă.

Există o multitudine de modalităţi de editare a fişierelor în Unix. Dintre toate, deşi iniţial nu îl suportam, eu folosesc vi(VIsual editor).  Vi-ul este un “scren editor” spre deosebire de exemplu de ed(EDitor) sau ex(EXtended) care sunt editoare line-based.

Este folosit de mai toată lumea *nix. De ce? De asta:

- de obicei se găseşte pe aproape orice sistem Unix based.
- vi este aproape la fel pe Linux, MacOS, Sun Solaris.
- nu necesită foarte multe resurse.
- pentru mine este mult mai user friendly decât restul editoarelor.

Pentru că majoritatea care lucrăm cu Linux, Solaris, etc. îl folosim mă gândeam să înşir mai jos câteva din “manevrele vi” cu ajutorul cărora putem să prelucrăm un fişier după cum dorim.

În primul rând, pentru a edita/creea un fişier cu vi folosim următoarea comandă: vi test_file. Dacă vrem doar să deschidem acelaşi fişier în modul read-only folosim ceva de genul: vi -R test_file sau view test_file.

De fiecare dată când deschidem un fişier deja existent sau creăm unul nou, suntem în command mode. Atunci când vei creea un fişier nou, sau nu numai, vei observa că la fiecare început al unei noii linii nefolosite vei găsi semnul “tilda”(~). În caz că nu vezi acest semn şi totuşi linia este goală, să fii sigur că pe linia respectivă există un spaţiu, un tab sau vreun caracter special care nu se vede.

Există două moduri de operare în vi:

- command mode: în acest mod poţi să salvezi fişiere, să execuţi comenzi, să muţi cursorul, să copiezi linii întregi sau cuvinte, să cauţi etc. În acest mod, orice caracter tastat este interpretat ca şi o comandă.

- insert mode: în acest mod îţi este permisă inserarea de caractere în fişier. Orice tastezi în acest mod este introdus în fişier.

Vi-ul porneşte de fiecare dată în command mode. Ca să poţi introduce text trebuie să ajungi în insert mode. Cum poţi face asta? Simplu: apeşi “i”. Mai poţi apăsa şi alte “chestii” pe care le vom aminti mai jos. Deocamdată, haideţi să vedem cum putem să ne mişcăm prin fişier fără să afectăm ceea ce este deja în file-ul respectiv.

Ne aflăm în command mode şi vrem să ne mişcăm prin fişier. Bineînţeles că o putem face cu ajutorul “tastelor săgeţi”, dar din păcate acestea nu funcţionează pe toate platformele, aşa că este recomandat să folosiţi următoarele “butoane”:

- “k”: urci o linie;
- “j”: cobori o linie;
- “h”: alergi în stânga cu un spaţiu;
- “l”: alergi în dreapta cu un spaţiu.

Dacă de exemplu vrei să te deplasezi cu mai multe linii sau cu mai multe caractere deodată, poţi să tastezi numărul de mişcări înaintea tastei de direcţie. Vrei să cobori 5 linii mai jos? Este simplu: tastezi “5j”. (asta se întâmplă în command mode).

Va urma…

O mică compunere alcătuită din titlurile politice ale marilor cotidiene descrie foarte bine starea în care se află naţiunea noastră dragă în aceste zile. Lectură plăcută!

11 împotriva României: PSD şi PNL au înaintat PDL  declaraţia de război. Generalii ex-PSD trec în barca lui Băsescu. UDMR a intrat la guvernare cu trei subprefecţi. Prima decizie a Elenei Udrea la Mediu: Taxa de poluare auto se va plăti şi pentru maşinile Euro 4, începând cu 15 decembrie. „N-am făcut-o pentru bani”, răspund în cor aleşii racolaţi în oastea PD-L. Foştii pesedişti Gabriel Oprea şi Anghel Iordănescu îşi declară iubirea pentru Băsescu. Boc susţine că nu este speriat de moţiune. Sondaj CCSB: În turul 2, Băsescu pierde indiferent de oponent. Boc le-a cerut din nou bugetarilor să renunţe la grevă. Pogea ne anunţă viitorul: Nu exclud majorarea taxelor principale dacă va fi nevoie.

Nice, nu? Nu îţi vine să îţi “bagi consola” şi să fugi unde vezi cu ochii din ţara asta condusă de nişte incompetenţi certificaţi?

P.S. Titlurile-link au fost luate din ediţiile online Cotidianul, Gândul şi Adevărul.