Frica de a fi tu insuţi

September 3rd, 2009 • Related • Filed Under

curaj

În ultimul timp m-am tot gândit la viaţa mea aşa cum este ea…cu bune şi cu rele.

Sigur că nu prea am de ce să mă plâng. Am un job destul de ok, câştig destul de bine, sunt sănătos, familia mea e sănătoasă. Totul este ok. Şi totuşi lipseşte ceva. Simt că încă nu mi-am găsit locul, simt că asta nu e viaţa pe care mi-am dorit-o şi la care am visat.

Stăteam şi mă gândeam la motivele din cauza cărora cei mai mulţi dintre noi nu trăiesc viaţa pe care şi-au dorit-o cu adevărat cândva când încă dispuneau de curajul acela nebun, sau de inconştienţa aceea caracteristică vârstei, aşa cum ar caracteriza-o unii. Tocmai de aceea. Pentru că ne este frică. Ne este frică să fim altfel decât majoritatea.

Gândiţi-vă la un drum care trece prin mijlocul unei păduri mari, un drum bătătorit de atâţia şi atâţia oameni care de-alungul timpului au traversat pădurea respectivă. Toţi, dar absolut toţi au ajuns în acelaşi loc la fel de prăfuiţi, obosiţi şi neîmpliniţi. Acest drum este viaţa “normală” pe care toţi oamenii “normali” aleg să o ducă: grădiniţă-şcoală primară-liceu-facultate-job-căsătorie-credite*rate-copii. O să spuneţi: “Şi ce este rău în asta?”

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar pe mine mă sperie cunoaşterea viitorului meu în linii mari. Pentru că mai mult ca sigur aşa va arăta.

Asta dacă nu cumva o să am curajul să nu merg pe “drumul” de mai sus şi să mă aventurez în “pădure” pe cărări încă neexplorate de nimeni. Da…sunt şanse să fiu sfâşiat de o haită de lupi dar am şanse să şi găsesc comori ascunse, pe care doar cei curajoşi le merită.

Mi se pare că toţi ne plângem de viaţa grea şi “lipsită de viaţă” pe care o ducem, dar nu observăm că de fapt noi repetăm la nesfârşit aceeaşi paşi over and over again, paşi pe care i-au făcut şi părinţii, şi unchii, şi vecinii noştri. Şi toţi ajung în acelaşi punct. În punctul în care îşi dau seama că viaţa lor este un pic cam searbădă şi la fel ca a celorlalţi 99% dintre cunoscuţi.

Ştiu, îţi trebuie foarte mult curaj ca  să te plasezi împotriva curentului, să fii ăla imaturu’, cel care crede în visele lui oricât de nebuneşti şi idioate par ele pentru restul lumii. Dar dacă vrei să îţi trăieşti visul trebuie să ai puterea de a risca.

There Are 4 Responses So Far. »

  1. Comment by Robye on 21 October 2009:

    Trebuie sa recunosc ca, desi nu imi sunt cunoscute circumstantele unei vieti anoste, te inteleg.Probabil, din prisma opusului pe care viata mi l-a oferit. Si tu stii la ce ma refer.Dar viata te invata ca trebuie sa mergi mai departe, fara regrete, fara devieri, tot inainte!

    “Visul nu este o revelaţie. Dacă un vis îl luminează pe visător, nu cel ce stă cu ochii închişi este cel care face descoperirea, ci cel cu ochii deschişi şi suficient de lucid încât să-şi poată aduna gândurile.”
    Michel Leiris

    Oamenii care nu visează, nu au mare lucru. NU exista oameni care s anu viseze, cu ochii deschisi sau inchisi. Important este cum stiu sa concretizeze ceea ce viseaza, sa ramana ancorati in realitate.Dar marile realizari izvoresc din vise. Daca nu mai avem curajul a visa, atunci ce ne ramane? Si cred ca stiu ce vorbesc…Visele pot deveni realitate.In afara de a visa,e păcat că singurul lucru pe care îl poate face omul timp de opt ore pe zi este munca. Nu poate mânca opt ore; nu poate bea opt ore; nu poate face dragoste timp de opt ore. Singurul lucru pe care îl poate face opt ore la rând este să muncească…si sa viseze…

  2. Comment by Robye on 21 October 2009:

    “Dacă-ţi poţi imagina un lucru, îl poţi crea. Dacă poţi visa ceva, asta vei deveni.”
    William Arthur Ward

  3. Comment by Alex on 22 October 2009:

    Ciao Robye,

    Tu eşti unul dintre oamenii care au avut curajul să viseze să fie cei mai buni…şi ai fost.

    Te salut!

  4. Comment by Florentina on 3 November 2009:

    Nu sunt filosof si nici nu am darul “de a despica firul in patru”, dar imi plac temele care dezbat conceptii diferite despre lume si viata. Acestea sunt o adevarat provocare pentru mine, mai ales atunci cand caut argumente pentru a-mi sustine punctele de vedere.
    Ne sugerai sa ne gandim la un drum batatorit care trece prin mijlocul unei paduri , drum batatorit de atatia si atatia oameni, care au trecut pe acolo inaintea noastra. Inceraci sa compari acest drum cu “viata normala” a unor oameni la fel de” normali”. Tu intelegi prin oameni “normali” …si aici te citez >. oamenii “Normali” aleg să o ducă: grădiniţă-şcoală primară-liceu-facultate-job-căsătorie-credite*rate-copii. O să spuneţi: “Şi ce este rău în asta?”<<
    Ce e rau in asta???? Nimic… numai ca asta e pareea ta…si esti subiectiv. Fiecare intelege in mod diferit normalitatea…. pentru o persoana “normalul” poate fii o viata dedicata in intregime muncii iar pentru altul “normalitatea” poate fi definite ca o viata fara prejudecati. , Ca sa te lamuresc mai bine iti dau un exemplu concret: pentru o femei este normal sa isi intemeieze o familie si apoi sa isi faca un copil … dar pentru alta normal si firesc este sa isi faca un copil , nu conteaza daca este casatorita sau nu… ci importanta pentru existenta ei este crearea unui COPILUL.
    Fiecare percepem normalitatea diferit, de aceea nu trebuie sa-i criticam pe cei care nu sunt ca noi, nu fac ceea ce facem noi, nu simt aceleasi sentimente si la aceeasi intensitate, sau … nu gandesc la fel ca si noi. Ceea ce pot spune ca este adevarat , cred cu tarie si … nu sunt subiectiva cand fac aceasta afirmatie, este ca …FIECRAE OM ESTE RESPONSABIL PENTRU CONSTRUIREA PROPRIEI VIETI. Este un adevar simplu, pe care il spune si marele filosof Heraclit "Destinul nostru este propriul nostru caracter". Intr-un mod la fel de simplu il spuneau si alti mari ganditori: “omul face şi făcând, se face pe sine”- Sartre; “ omul este artizanul propriei sale fericiri”- D.H.Thoreau; “ omul nu este altceva decât seria actelor sale” – Fr. Hegel; “ omul este ceea ce a voit el să fie” – N. Titulescu; “omul este în cea mai mare parte opera voinţei sale” – J. Piaget.
    La un moment dat afirmai ca : " pe mine mă sperie cunoaşterea viitorului meu în linii mari. Pentru că mai mult ca sigur aşa va arăta." Toata lumea se gandeste la viitor, toti am vrea sa stim cum va arata el … luminat sau sumbru?. Mereu vorbim despre trecut, ne aducem aminte mereu de intamplari placute sau… mai putin placute, dar… de fiecare data…. cu nostalgie. Avem TRECUT si ne imaginam in fiecare zi cum vom arata in VIITOR, deci…… existam. Daca existam… traim, inseamna ca avem PREZENT. Cum arata prezentul nostru ??? La ce il raportam….?La treut…? La viitor…? Oare nu suntem intotdeauna subiectivi… raportam totul la noi, la aspiratiile si asteptarile noastre, la anumite standarde, la modul nostrum de a gandi spunand mereu acel cuvant… TREBUIE… care ne face sa trecem prin viata ori cu capul plecat si umerii lasati , ori… cu fruntea sus si cu zambetul pe buze.
    Putem spune ca raportam totul … LA NOI… la caracterul nostru. Tocmai de aceea sustin ca destinul depinde de carcaterul nostru.
    Viata e un HAOS total, niciodata nu stim de la ce am pornit, unde ne aflam, cat mai avem de asteptat, de luptat pana a ajunge la ceea ce ne-am dorit, cat si ce ne dorim cu adevarat, Intotdeauna ne-am dorit acelasi lucru?. Stim exect ceea ce ne dorim cu adevarat? Oare de ce avem cea mai mare nevoie? Ciudat nu?
    Cand ne dorim altceva nou renuntam la ceva vechi, cand ne indepartam de o persoana ne apropiem de alta, cand sfarsim ceva incepem altceva. Totul incepe ca sa se termine, orice inceput inseamna un sfarist. Ne nastem pentru a muri? Care e menirea nostra??? HAZARD … Daca hazardul este ceva imprevizibil, inseamna atunci ca DESTINUL este previzibil. Asa sa fie oare …!?
    Va las pe voi sa decideti

Post a Response

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Romania License.