Emily
O dimineaţă ceţoasă şi rece se coboară peste La Poile. Victor se trezeşte cu greu şi după ce îşi bea cafeaua, apucă rucsacul pregătit cu o zi înainte pornind înspre port.
Cărarea întunecată îi este martoră gândurilor ce îi năvălesc în cap în fiecare dimineaţă…încă îi simţea parfumul, ochii ei verzi îi chinuiau fiecare noapte cu o regularitate binecuvântată, inima ei o simţea încă bătînd lângă a lui…mâna aceea albă spargînd valurile cenuşii încă îi cerea ajutorul…îi sfârteca creierul în mii de degete ce se îndreptau acuzator înspre el.
Nu mai era mult…două sute de metri din acea cărare-tribunal. Ajunge în sfârşit în port…îşi ia firul pentru pescuit din baracă şi se îndreaptă spre cheiul din La Poile. Se uită înfrigurat prin aerul cenuşiu ce înconjura golful. Spre uşurarea lui era acolo…Emily se înălţa trufaşă peste restul ambarcaţiunilor din port. Victor îi mulţumea în gând lui Dumnezeu că nu i le luase pe amândouă…





