Nu o mai văzuse de câteva zile şi îndoiala îşi făcuse loc în gândurile lui. Nu putea să îl uite aşa repede. Era practic imposibil să fi dat uitării aşa repede acea ultimă noapte…Îşi aprinse o ţigară şi în timp ce străpungea cu privirea fereastra apartamentului său de la etajul 6, clipele ultimei nopţi petrecute alături de ea încep să îi revină în minte.

Încetul cu încetul sunetul pianului ce în acea seară muşca uşor din umerii ei începe să se audă din nou în camera lui. Parcă începe să îi vadă silueta frumos conturată întinsă în pat. Se apropie uşor ca şi cum i-ar fi frică să nu sperie acea părere de iubire. Prea mult timp trecuse fără ea. Nu credea vreodată că o fiinţă ciufulită, rebelă şi care se zgăieşte la fiecare clipă a vieţii cu bucuria din ochii unui nou născut, să îi pună capac. Tocmai el raţionalul, “programatul”…era imposibil să i se întâmple lui acest lucru.

Şi totuşi, acea noapte a schimbat lumea pentru el. Nimic nu mai era comun, banal…exact cum nici întunericul nopţii respective nu fusese la fel, un întuneric presărat cu fulgere, adieri de gene şi săruturi tremurânde.  Nu înţelegea prea bine sentimentele care îl încearcă acum când asemeni unui puştan de 16 ani stătea înlemnit şi se uita la un bileţel cu urme de ruj pe el, de parcă acea bucată de hârtie reprezenta secretul vieţii pe Pământ.  Come on man, revino-ţi, îşi zicea. Dar “zisul” rămânea la stadiul de gând, care gând era călcat în picioare de sentimentele care îi pulsau cu frenezie în inima lui parcă trezită la viaţă după secole de epocă de piatră.

Îşi trage cu greu paşii până în bucătărie unde îl aştepta o cană cu cafea rece care spera că o să îl trezească la realitate. Ptiuu…amară mai e, ca şi rândurile aşternute pe hârtia rujată pe care o ţinea în mână. “Am plecat înspre aeroport. Nu te-am mai trezit. Poate ne vedem la vară în concediu.” 3 nenorocite de propoziţii, aşa de seci şi fără urmă de speranţă…ce dracului o fi în capul fetei ăsteia? “Cum să plece aşa şi să îmi lase doar 3 propoziţii pentru 194 de zile?” se întreba. Începuse să îşi facă calcule. Dacă citeşte 0,01546 propoziţii pe zi, o să termine biletul de citit tocmai când o să se întoarcă ea.

Într-un final se întoarce la fereastra apartamentului şi îşi lasă privirea să i se piardă în traficul care deja îşi făcea simţită prezenţa în oraşul cuprins de ceaţa dimineţii.

sursa fotografie: www.wikipedia.org