Băieţi şi fete, mă prezint în faţa voastră mândru şi ţanţoş ca un curcan cu anunţul că peste două zile o să împlinesc o lună de când nu mai fumez. Şi să nu începeţi să îmi spuneţi că sunt lipsit de modestie pentru că acum chiar am reuşit ceva.

Probabil o să fie cea mai mare realizare a mea pe anul 2009 doar dacă nu cumva voi ajunge vreun preşedinte de ţară. M-am gândit să vă prezint exact cum a început chestia cu lăsatul ţigărilor, prin ce am trecut în luna asta şi ce am făcut atunci când îmi venea pofta de băgat fum în mine.

Totul a început în noapte de 4 spre 5 ianuarie când îmi răsfoiam liniştit RSS readerul meu cum fac de fiecare dată. Din blog în blog ajung şi la maestrul Buddha şi postul despre cartea lui Allen Carr – “În sfârşit nefumător”. Ţin să vă spun încă de la început că mă gândisem de multe ori să mă las, mai ales după ce au apărut pe pachetele de ţigări pozele şi avertismentele despre care ştim cu toţii. Dar lipsea ceva. Am încercat de câteva ori să mă las, dar totul a durat cam o oră, maxim două. Să revin la cartea respectivă. Am început să o citesc pe loc. Am lăsat reader-ul în pace şi am galopat pagină cu pagină. Am ajuns la pagina 80 şi deja nu mai aveam răbdare. Vroiam neapărat să mă las, să scap dracului o dată de căcatul ăsta de obicei. Contrar indicaţiilor autorului care spune că trebuie să fumezi până termini cartea, după acele 80 de pagini am mers în bucătărie, am aprins un Marlboro şi am început să fumez încet în timp ce îmi luam adio de la ultima ţigară…pentru că da era ultima. Am terminat fumurile, mi-am luat inima în dinţi şi am aruncat la gunoi un pachet întreg şi unul cam 3 sferturi, plus vreo 3 brichete. Mă si vedeam dimineaţa cum căutam prin gunoi să îmi recuperez ţigările.

Dar nu s-a întâmplat. M-am trezit şi într-adevăr cred că ăla a fost un moment foarte important. Dacă îmi aprindeam ţigara atunci, adio şi la revedere. Era momentul zilei în care îmi plăcea cel mai mult să fumez. Ca un adevărat inconştient, prima ţigară o fumam pe stomacul gol, fără cafea, fără nimic. Dar am rezistat. Am alergat repede la lucru şi de atunci a început greul acelei prime zile fără fumat. Colegii cu care mergeam de obicei la fumat m-au chemat direct la ţigară şi cafeaua de dimineaţă. Am dat un fold scurt ca un jucător de poker înciudat de faptul că nu i-au venit cărţile câştigătoare. Un sac de nervi în faţa laptopului…asta am fost pentru câteva ore. Şi dacă continuam în acelaşi fel, sigur mă reapucam. Dar norocul meu a fost că unii dintre colegii mei au început caterinca şi glumele legate de acest subiect, cum că eu nu am nicio şansă să mă las de ţigări, că peste câteva ore o să fumez deja. Ehh, oameni buni, chestia asta m-a ambiţionat aşa de tare încât mi-au dispărut toţi dracii pe care îi aveam pe chelie şi deja începusem să aplic ce spunea Carr în cartea lui.Tot timpul ăsta cât am fost la lucru am băgat apă multă şi gumă “profesionistă” Orbit (băăăăă banii pe reclamă ). Şi a ajutat.

După lucru aveam programată în oraş o pizza şi nişte bere cu câţiva prieteni. Aşa că am purces înspre locul cu pricina. Acolo să te ţii dom’le. După prima bere, deja îmi venea să mă urc pe pereţi. Făcusem greşeala fatală…în prima zi fără ţigări să merg la bere. Noroc cu compania foarte plăcută pe care am avut-o care mi-a luat gândul de la ţigări. Am ajuns acasă după câteva ore de plimbăreală prin oraş şi m-am grăbit să mă arunc repede în pat să nu care cumva să fac pasul greşit şi să fumez.

A doua zi simţeam că am ceva preţios şi chiar nu vroiam să renunţ la acel ceva. Aveam prima zi fără ţigări. Auzisem eu nişte zvonuri cum că te-ai îngrăşa dacă te laşi de fumat aşa că era clar că trebuie să fac sport mult şi să nu mănânc de fiecare dată când aveam poftă de o ţigară. Cum treceam de momentele în care îmi venea să fumez o ţigară? Inspiram adânc aer în piept, expiram puternic şi udam cu apă plată din belşug…plus gumă de mestecat. Şi merge, pe bune că merge. Momentele astea nu ţineau la mine mai mult de un minut şi ceva…adică momentele în care îmi venea să fumez o ţigară.

În primele zile am avut un sentiment foarte ciudat. Pur şi simplu nu îmi venea să cred ce simt. Mă simţeam de parcă un prieten apropiat dispăruse de pe această lume, “prietenul” alături de care trecusem prin momente grele şi plăcute timp de opt ani. Îţi dai seama cât de dependent eram de tutunul ăsta?

Cum a fost viaţa mea luna aceasta? Cu mult mai mult sport decât de obicei (minim 4 zile/săptămână la sală), apă multă, “reactivarea” unor hobby-uri mai vechi (fotografia) că să îmi umplu timpul liber pe care îl aveam şi în care puteam să mă întorc la ţigară şi cu lucru mult. Şi să nu uit…diferenţa cea mai mare o simt dimineaţa. După vreo două săptămâni m-am trezit că fluieram pe stradă în timp ce mergeam la lucru deşi mă culcasem pe la două şi mă trezisem la 7 AM.

Deja m-am lungit şi cred că plictisesc, dar poate prin materialul ăsta voi demonstra că se poate ca după 8 ani ca fumător, să devii brusc nefumător fără plasturi, pastiluţe sau gumă cu nicotină. Mai jos voi pune câteva lucruri care pe mine m-au ajutat să mă las de fumat:

- voinţa de a fi din nou independent;
- dorinţa de a-mi demonstra că sunt puternic;
- cartea lui Allen Carr;
- sportul în fiecare zi;
- lucrul;
- apa plată;
- plimbările seara pe jos;
- guma de mestecat Orbit ;
- fotografia.

Sursa fotografiei: Wikipedia.org