Declaraţie de dragoste

Am citit la Buddha despre o carte care se pare că poate să te ajute să te laşi de fumat. Bineînţeles ca un fumător “conştiincios” ce mă aflu, şi pentru că de ceva timp tot mă gândesc la renunţarea la acest drog, mi-am aruncat ochii asupra cărţii respective. De fapt, chiar m-am apucat să o citesc. În fine, nu vreau să vorbesc despre publicaţie, pentru că a făcut-o Buddha mult mai bine decât aş putea să o fac eu.

În schimb, după primele capitole, am început să caut prin capul întortocheat şi încăpăţânat pe care îl posed niste lucruri sau persoane în prezenţa cărora nu mai simt nici măcar o infimă dorinţă de a trage fumul atât de nociv în plâmâni. Şi spre ruşinea mea nu prea sunt chestii care să mă ţină departe de fumat. Totuşi, într-un final, mi-am dat seama că există cineva din cauza căreia nu aş mai pune tutunul în gură.

De ce spun asta? Pentru că de fiecare dată când sunt cu ea, pur şi simplu nu fumez. 6,7 sau 14 ore…nu contează. Nici măcar nu îmi trece prin cap să îmi aprind o lulea. Timpul stă pe loc iar în locul fumului de ţigară vreau să inspir aerul expirat de ea. Jarului aprins din capătul ţigării îi ia locul focul din ochii mei atunci când îi mângâi cu privirea umerii frumos arcuiţi. În locul celor douăzeci de ţigări din pachet prefer douăzeci de eternităţi alături de ea.

Da, ştiu, ciudat mod de a-i spune că o iubesc.

There Are 4 Responses So Far. »

  1. “new times, new attitude, but still the same old U…. i like it so very much:D”

  2. Cea mai frumoasa declaratie de dragoste din toate timpurile!

  3. @Diana
    Mersi pentru mesaj şi vizită. :-)

    @Anca
    Hi hi hi, ştii cui i se adresează declaraţia, nu? :-)

  4. [...] dar adevărat. Băi, chiar funcţionează…cel puţin în cazul meu. Este pentru prima oară în viaţa mea când reuşesc să stau aşa [...]

Post a Response

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-Share Alike 3.0 Romania License.