Cei care mă cunosc cât de cât ştiu cât de mult nu îmi place noaptea de miercuri spre joi, adică Revelionul. Spre deosebire de restul, care aşteaptă cu sufletul la gură trecerea dintre ani, eu nu ştiu cum să fac să treacă mai repede această noapte.

Şi nu, nu e clişeul ăla cu “vai ce nu îmi plac mie sărbătorile de iarnă”. Mie îmi plac cam toate, în afară de Revelion. În toată viaţa mea mi-au plăcut decât două astfel de evenimente. Au fost ele speciale oare? Oricum sunt diferite între ele ca şi manifestare ca să zic aşa.

Prima trecere în an nou care mi-a plăcut se întâmpla undeva pe marginea Dunării, într-un restaurant, alături de o clasă întreagă de liceu pedagogic, adică multe…dar multe fete. Am băut la greu, dansuri pe mese şi tot tacâmul, dar ingredientul principal au fost domniţele care ţopăiau pe lângă bucatele şi băuturile alese. La un moment dat am sfârşit pe malul Dunării la minus 10 grade şi în tricou bot în bot cu o astfel de duduie. Dragoste mare, vă daţi seama.

Al doilea Revelion într-adevăr special l-am petrecut la munte, undeva pe lângă Braşov, alături de fata cea mai dragă sufletului meu. Nu sunt cuvinte destule să descriu tot ce am simţit în alea câteva zile. Dacă spun că a fost ca în poveşti nu o să mă credeţi. Ce Paris, Londra sau Praga? Doar noi doi, munţii înzăpeziţi şi iubirea noastră. Au mai fost şi ceva şampanii, ciocolată şi ochi dulci. Nu o să uit prea curând acele zile.

Şi uite că se poate, o să spuneţi voi. Da, se poate. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, noaptea asta “specială” depinde foarte mult de persoanele cu care ţi-o petreci.

De ce să mă extaziez la gândul că vine Revelionul? Din cauza manelo-paranghelionului de pe Antena 1, din cauza artificiilor aruncate în centrul oraşului şi a sutelor şi miilor de ameţiţi de alcool care vor arunca petarde toată noaptea?